Ziua Olimpică ediția a 41-a, Șirnea 2023
Bucurie, emoție, tradiție, prietenie, sport și fair play! De toate acestea au avut parte copiii și iubitorii de sport din regiunea Brașovului dar și din București ce au participat la cea de-a 41-a ediție a Zilei Olimpice de la Șirnea, ce a avut lor în perioada 23-24 iunie.
La poalele Pietrei Craiului s-au desfășurat manifestări cultural – sportive sub deviza “Citius Altius Fortius”, unde copiii s-au întrecut la concursul de Pentatlon Olimpic Școlar pentru mileniul III, participând la probe sportive, teoretice și artistice iar iubitorii de sport au participat la tradiționalul Cros “Ziua Olimpică” și la cursa de velomaraton pe ruta Brașov – Șirnea.
De asemenea din cadrul evenimentului nu au lipsit momentele culturale, concertele muzicale și dansul. Programul artistic a fost asigurat de Ansamblul Efthymos, Ansamblul “Amadeus” din Zărnești, Ansamblul “Astra Junior” din Săcele și Ansamblul Școala Gimnazială Poiana Mărului.
Noaptea de Sânziene a fost și ea sărbătorită și marcată conform obiceiurilor și tradițiilor, printr-o serie de manifestări ce au început cu slujba de vecernie, urmată de o șezătoare literară și cules de flori de sânziene pe acorduri muzicale. Noaptea s-a încheiat cu evenimentul “Noapte luminată” întregul program fiind completat de muzică și poezie cu Cvartetul “Gaudeamus”.
TEMAD a fost prezent și anul acesta alături de sportivi, oferind tuturor participanților produse WD-40 și vouchere de reducere.
Sursa foto: AOR Filiala Brașov
Ziua Olimpică ediția a 40-a, Șirnea 2022
Ediția jubiliară a Zilei Olimpice, ajunsă la cea de-a 40-a ediție, a avut loc în data de 22-23 iunie 2022, în localitatea de la poalele Pietrei Craiului și a unit aproximativ 400 de copii participanți.
La startul crosului s-au adunat elevi de la 22 de școli din Brașov, sportivi de la secțiile de schi biatlon și schi fond ale Clubului Sportiv Școlar Dinamo Râșnov, copii aflați într-o tabără la Șirnea și juniorii de la secția de scrimă ai unui club din Ucraina care au venit de la București la Șirnea special pentru Ziua Olimpică.
Startul crosului s-a dat, ca în fiecare an, la Monumentul Eroilor, iar sosirea participanților și a cicliștilor care au luat startul în tradiționalul Velomaraton de 42km a avut loc la Arena Olimpică.
Flacăra Olimpică a fost purtată de Maricica Puică, laureată cu aur la proba de 3000 m la Jocurile Olimpice de vară din 1984 de la Los Angeles. Aprinderea Torței Olimpice a avut loc la Muzeul “Nicolae Frunteș”, potrivit ritualului olimpic, iar cinci vestale au purtat-o pe soclul special amenajat din Arenă.
Printre celebritățile care au fost prezente la manifestările de anul acesta s-au aflat și Simona Amânar, directorul AOR și multiplă campioană olimpică la gimnastică artistică, Mihai Covaliu, președintele COSR și invitați speciali veniți tocmai din localitatea elenă Olimpia.
Programul artistic a fost asigurat de celebra și iubita interpretă de muzică populară Veta Biriș, de Ansamblul ”Eftimos” Corul “Dionisos” Comunitatea Elena Brașov, Ansamblul “Amadeus” Zărnești, Ansamblul “Astra Junior” Săcele și Ansamblul Școala Gimnazială Poiana Mărului.
Noaptea de Sânziene a fost și ea sărbătorită conform obiceiurilor și tradițiilor, fiind completată de muzică și poezie.
TEMAD a fost prezent și anul acesta alături de micii sportivi, oferind participanților produse BISON, UHU și WD-40.
Sursa foto: AOR Filiala Brașov, https://www.cosr.ro/
Ziua Olimpică ediția a 39-a, Șirnea 2021
Din ianuarie 1948, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a stabilit 23 iunie ca fiind „Ziua Olimpică”, pentru a marca crearea forului olimpic internaţional, la 23 iunie 1894, în Paris. În prezent, „Ziua Olimpică” este sărbătorită de sute de mii de oameni, în peste 170 de ţări.
A devenit o tradiţie ca „Ziua Olimpică” să fie marcată în satul turistic Șirnea, din județul Brașov, acolo unde profesorul Radu Frunteş a organizat, ani de-a rândul, numeroase evenimente culturale şi sportive, care au însoţit sărbătoarea.
Ediția cu numărul 39 s-a desfășurat sub deviza olimpică Citius, Altius, Fortius”, iar această tradiție nu a fost întreruptă nici măcar de pandemie.
Evanghelie Zappa 1800-1865
„Vom celebra personalitatea lui Evanghelie Zappa (personalitate care a contribuit la reînvierea Jocurilor Olimpice – n.r.), un grec românizat care a organizat, timp de 40 de ani, primele Jocuri Olimpice, înainte de Atena. (…) Continuă acest șir, reluarea Jocurilor Olimpice și iată că pregătim acum Jocurile de la Tokio.
Avem imagini foarte frumoase, avem și un film, cu prezentarea ceremoniei de la Olimpia, de anul trecut, când s-a aprins flacăra olimpică. E un moment istoric. A ars torța un an de zile, până la organizarea Jocurilor”, ne transmite Profesorul Radu Frunteș
Concursurile sportive au început încă de marți 22 iunie, când 26 de copii au luat startul în „Pentatlonul olimpic școlar pentru mileniul 3”, participând la proba sportivă, teoretică și artistică.
Aceștia fiind premiați cu dulciuri și produse de uz școlar din partea firmei Temad România.
În dimineața zilei de 23 s-a dat startul Velomaratonului BRASOV-SIRNEA. Un traseu de peste 45 km, încununat de pasiunea, dăruire și spirit sportiv al unui număr impresionant de bicicliști de toate vârstele.
Programul a fost completat cu prezentarea cărții “ONOARE LUI EVANGHELIE ZAPPA” (romanism – lenitate – olimpism) autor Nicolae Postolache la Muzeul “Nicolae Fruntes”, urmată de o scurtă proiecție de film – Ceremonia aprinderii Flăcarii Olimpice pentru JO Tokyo 2021.
Maricica Puică și Mihai Covaliu alături de copiii de la Șirnea
De la eveniment nu putea lipsi crosul reprezentativ al Zilei Olimpice la care au fost prezenți copii de la diverse școli din județul Brasov.
Crosul a fost condus cu steagul olimpic în mână de Maricica Puică, campioană olimpică la atletism, iar la linia de finish, copiii au fost așteptați de campionul olimpic Mihai Covaliu, totodată președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Acesta le-a oferit tuturor medalii și diplome, toți fiind învingători.
După încheierea crosului, Spiritul Olimpic a fost însuflețit de cinci vestale care au purtat Cercurile Olimpice și au aprins simbolic Flacăra Olimpică pentru fiecare dintre cele XXXI de ediții ale Jocurilor Olimpice de vară de până acum, iar mesajul președintelui Comitetului Internațional Olimpic Thomas Bach, transmis de Mihai Covaliu, a conferit solemnitate frumoasei manifestări.
Momentele artistice au continuat cu îndrăgita interpretă de muzică populară Veta Biriș, Ansamblul ,,Eftimos” din Brașov, formația “Trei Parale” și ansamblul folcloric Astra Junior din Săcele.
În premieră de Ziua Olimpică, câțiva membri ai filarmonicii din Brașov au fost prezenți pe Arena Olimpică de la Șirnea, pentru a-i întâmpina ”en-fanfare” pe cicliștii care au participat la tradiționalul velomaraton– BRASOV – ȘIRNEA. Filarmonica susținând ulterior un concert omagial numit “Onoare lui Evanghelie Zappa”
Pentru o prezentare completă a evenimentului + galerie foto & video, dați click AICI