De 20 de ani, suntem prezenți în fabrici, pe șantiere și în casele a milioane de oameni.
Temad aniversează în 2014, 20 de ani de activitate. Evenimentul a fost sărbătorit împreună cu clienți reprezentativi ai companiei, în cadrul unei Gale festive ce a avut loc în data de 13 Iunie în Poiana Brașov.
Discurs Florin Madar, Director General al companiei Temad, în cadrul Galei Festive
Buna seara, doamnelor, domnișoarelor și domnilor!
Vă mulțumesc în numele echipei Temad că sunteți astăzi, aici.
La aniversarea a 20 de ani, s-ar putea spune că evenimentul de astăzi este despre Temad. Noi credem că evenimentul este despre Dvs., clienții noștri. Seara vă este dedicată Dvs.
Încrederea pe care ne-ați acordat-o, a fost baza dezvoltării Temad. De aceea, înainte de orice, doresc să vă mulțumesc. Pentru anii de lucru împreună, pentru șansa de a demonstra că putem răspunde prompt solicitărilor și pentru bunele raporturi de respect și înțelegere.
Acum doi ani, când am urcat din nou în Himalaya, am luat cu mine un steag Temad. Când am ajuns în vârf, l-am pregătit pentru o fotografie document. M-am gândit atunci la Dvs și la colegii mei. Pasiunea pentru munte și pasiunea pentru Temad vorbesc despre aceeași experiență. Vorbesc despre încercarea de a atinge următoarea tabară de bază, în ciuda dificultăților.
Am învățat că și pe munte și în afaceri este esențială încrederea în partenerii de drum și respectul pentru contribuția fiecăruia.
Când a atins vârful Everest, pentru prima oară în istoria lumii, Edmund Hillary l-a invitat pe serpasul Tenzing Norgay să faca el primul pas în varf, ca recunoaștere a contribuției esențiale în succesul expediției.
Temad nu s-ar fi putut dezvolta fără devotamentul echipei. Dacă realizările noastre, la 20 de ani, înseamnă un pas pe un vârf simbolic, prima care trebuie să facă acest pas este echipa Temad.
Acum, îmi amintesc cu nostalgie de începutul nostru într-un spaţiu modest, cu doar 4 angajaţi. Pornisem să facem distribuția pentru mărci puternice: Bison, Griffon, Dupli-Color. Primele noastre „utilaje de transport” au fost….plasele. Nu am să uit niciodată acea perioadă.
Cum n-am să uit ce înseamnă să ai 27 de ani, 2 copii și nimic altceva decât dorința de a construi o șansă pentru familie.
Nu știam că vom reuși să fim o familie de 220 de persoane, cât are astăzi echipa Temad. Nu știam că alături de parteneri, vom reuși să dezvoltăm compania la nivel național, în 14 filiale.
Ce știam însa era că produsele distribuite de noi, urmau să ajute pe cineva să își rezolve o problemă: de confort sau de siguranță.
Acest sentiment- că de noi depind toți acei clienți care au de construit, izolat, lipit, vopsit ceva – a fost motorul întregii noastre dezvoltări.
Gândul la cei 10 milioane de oameni, care folosesc astăzi produsele pe care le distribuim, a reprezentat combustibilul pentru drumul pe care l-am parcurs.
Așa am obținut creșterea cu 50% a cifrei de afaceri de la an la an, până la 25 mil Euro în 2008.
După 2009 am simțit influenţele negative ale crizei economice: scăderea puterii de cumpărare, diminuarea investițiilor în construcții.
Noi am reușit să ne menținem totuși cifra de afaceri, tot cu gândul la clienții care aveau nevoie de soluții. Piața cerea un anumit tip de produse și așa am ajuns să producem mărci proprii.
Apoi am abordat noi domenii. Crearea propriilor centre de producție fost o prioritate în strategia de dezvoltare a TEMAD. Așa a luat ființă Grupul de firme Temad.
În 2012 am inaugurat linia de prelucrare a profilelor de trecere din aluminiu iar în 2013, am adăugat o marcă nouă: Termico – plasă din fibră de sticlă și alte accesorii pentru termosisteme.
Temad acoperă acum nu doar distribuția de produse auxiliare pentru construcții și industrie, ci și producția de energie fotovoltaică și producția de plasă de fibră de sticlă.
Se spune că „Istoria este scrisă de către învingători”. Împreună am depașit dificultățile și ne-am dezvoltat.
Putem să revendicăm împreună niște rânduri în istoria acestei piețe. Eu știu că acestea vor fi despre respectul față de lucrul bine făcut, despre parteneriat și pasiune.
De prea multe ori afacerile au fost asociate cu câștigul facil și cu idealuri false.
De prea puține ori s-a vorbit despre munca intensă, despre loialitate și respect. Eu asta am învățat în cei 20 de ani, de la Dvs, partenerii noștri și de la colegii mei. Și pentru asta vă mulțumesc, din nou.
Nu mă simt confortabil în postura de a trage concluzii definitive. Descopăr ceva nou în fiecare zi. Am capatat totuși o certitudine. Lucrând alături de Dvs. și de echipa Temad știu că, oricât de tulburi sunt vremurile, vom putea să ne păstrăm claritatea și să găsim direcția potrivită.
Sunt norocos că v-am întâlnit, sunt bucuros că suntem astăzi împreună. Ne și vă doresc mulți ani de creștere și o seară de aniversare memorabilă.