BIKE RACE BRAȘOV 2022
Cea de-a VII-a ediție a BikeRace Brașov, competiție de ciclism montan, a avut loc duminică, 16 octombrie, la Brașov și a fost o ediție de succes la care au participat peste 350 de cicliști.
Traseele s-au desfășurat atât pe drum de potecă, pe drum forestier dar și pe străduțele înguste ale Brașovului. Traseele au avut ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școală Românească și au continuat pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului și din stațiunea Poiana Brașov. Acestea sunt concepute în așa fel încât să ofere o experiență unică fiecărui participant, în funcție de nivelul de pregătire. Acestea sunt prevăzute cu puncte de control și revitalizare, fiind atent marcate, pentru a crea un mediu sigur pentru toți concurenții.
Pietrele lui Solomon, vechea carieră de piatră din Poiana Brașov, Poiana Mică, Poiana Aviatorilor, Șaua Tampa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții au ajuns cu bicicleta.
Concursul a cuprins 3 probe: Hobby 23 km, Challenge 39 km, E-Bike 39 km.
BikeRace Brașov își propune să promoveze un stil de viață sănătos. Atât cicliștii aflați la început de drum, cât și cei experimentați, pot să descopere, pe bicicletă, prin participarea la Bike Race Brașov, unele dintre cele mai frumoase zone din Brașov: cartierul Schei, Poiana Brașov și muntele Tâmpa.
TEMAD și WD-40 au susținut evenimentul de la Brașov oferind tuturor participanților produse WD-40.
Sursa foto: https://bikerace.ro/2022/