Clubul Rugby Venus Piatra Neamț
Prima echipă de fete din România a fost înființată la Piatra Neamț, acum 22 de ani, de către profesorul Eusebiu Popa. Ideea i-a venit în 1996, pe când se afla cu o echipă de băieți la un turneu în Italia. Afilierea oficială la Federația Română de Rugby a fost semnată la 12 august 1996.
De peste 20 de ani Temad este alături de echipa de rugby VENUS – Mațele Negre și suntem onorați sa fim alături de un om cu un suflet atat de mare si atat de dedicat, precum profesorul-antrenorul Eusebiu Popa.
2022 – An special pentru #matzelenegre
“Dacă mai este cineva din cei care ne citesc și ne urmăresc în mod constant pe blog, care să nu știe ce reprezintă clubul de rugby fete Venus RIFIL pentru județul Neamț, pentru rugby-ul juvenil din țara noastră, poate că ar trebui să prezentăm încă odată câteva repere, cele mai importante din activitatea prodigioasă a primului club de rugby feminin din România. Apreciate mai mult în țară și peste hotare decât acasă, #matzelenegre sunt acum un brand național, au devenit un mod de viață și de inspirație pentru toți copiii care vor să practice sportul de performanță.
Palmaresul intern reprezintă istoria clubului care a deschis cartea rugbyului feminin în România și presupune titlurile de campioane naţionale la senioare, în 2005 şi 2006, vicecampioane naţionale la senioare în 2007 şi 2008, locul 3 la junioare în 2013, locul 4 la junioare în 2012, câştigarea campionatului regional la junioare mici U14, sezonul 2016-2017. Astăzi, Venus Club RIFIL se poate lăuda cu reprezentante în echipa națională a României, dar și cu jucătoare la echipele din prima ligă: Loredana Juncanariu, Georgiana Gabor, Diana Mândrilaș și Irina Hîrjete, care este și primul comisar român din sistemul european de rugby. Lotul actual al Rugby Club Venus RIFIL este format din: Paula Ciorobâtcă (antrenor secund), Karina Lămătic, Izabela Barna, Maria Antonia Fulga, Alexandra Popa, Amalia Buftea, Adelina Turică, Ayana Pascal, Amalia Creangă, Georgiana Dobrică, Roxana Ungureanu, Ramona Nistoroaia și Mădălina Creangă.
Anul acesta pot spune că a fost unul special pentru noi. Am participat intens la turnee organizate în diferite colțuri ale țării: Timișoara, Câmpia Turzii, București, Arad, Sighișoara, Brașov, Bârlad și Gura Humorului. Mă bucur că primim invitații să participăm la tot mai multe turnee, chiar și în afara granițelor României.
Federația Română de Rugby a prezentat activitatea #matzelenegre la capitolul ”CLUBUL SĂPTĂMÂNII”. A fost o bucurie, mai ales pentru fete. Clubul a punctat foarte bine și la capitolul imagine, iar asta s-a văzut cel mai bine în mass-media națională, regională și locală.” a declarat prof. Eusebiu Popa.
Sursă text: Comunicatul de presă emis de clubul Venus RIFIL din 30.12.2022.
25+ de ani de rugby feminin în România
Primul meci cu o altă echipă de fete a avut loc în decembrie 1996, când am jucat cu Universitatea Cluj. Echipa adversă a folosit și un băiat care era machiat ca să pară fată. L-au bunghit fetele de la mine și cele mai bune făceau cu rândul la placaj. Intrau câte două ca să-i facă față“, își amintește Eusebiu Popa.
Rezultate internaționale
În 1997, au mai apărut două echipe, una la Gura Humorului și alta la Iași, așa că a fost organizat un campionat regional. Echipa din Piatra Neamț, cu un echipament care-l imita pe cel al celebrilor Harlequins, câștiga mai mereu. La scurt timp, începeau să apară și primele rezultate la nivel internațional.
„În 2000, am fost la Amsterdam, la un turneu Heineken Rugby Seven, unde am jucat pentru locurile 3-4.
Ne-a învins campioana Angliei, Richmond, dar meciul a fost pe muchie de cuțit , 17-12 s-a terminat. În 2006, am fost la Gent în Belgia, la un turneu de rugby în 10, unde am ieșit pe primul loc. În 2015, la Klagenfurt-Austria, ne-am clasat pe locul 3. Apoi, am câștigat cu «mâțele mici» turneele de la Cusago – Italia și de la Chișinău, în 2016“, enumeră Eusebiu Popa câteva dintre performanțele internaționale ale fetelor antrenate de el.Primul campionat național de junioare a fost în 2014, iar la senioare, în 2015. În 2005 și 2006, fetele lui Eusebiu Popa au fost campioane, apoi, în următorii doi ani, s-au clasat pe locul doi. Venus Piatra Neamț devenea echipa feminină cu cel mai bogat palmares.
Boala și dragostea de rugby
În 2009, o formă agresivă de diabet avea să-i taie elanul lui Eusebiu. A trebuit să o lase mai moale, dar încă e în iarbă, alături de „mâțele“ lui, chiar dacă problemele de sănătate s-au agravat de-a lungul timpului. Când am vorbit cu el, tocmai se întorsese din spital, unde fusese internat timp de trei săptămâni.
La piciorul stâng nu mai are niciun deget, iar la dreptul mai are doar două. „Am luat-o mai ușor din 2009, dar uite că tot încă sufăr. Acum sunt mai binișor, dar nu forțez. Diabetul a săpat în sistemul osos. Asta mă rupe, fac osteită, îmi pleznesc oasele, chestii de genul ăsta. La ambele picioare am probleme. La ambele am găuri în talpă, la stângul nu mai am niciun deget, la dreptul mai am doar degetele 2 și 3 și articulația maleolă este deplasată un centimetru. Și în 2015 am avut probleme mari. Acum am ajuns cu septicemie la spital. Eu m-am dus să-mi fac analizele și, când am vrut să mă dau jos din pat, m-a luat așa, o amețeală. M-au dus direct cu Ambulanța la spital, unde am stat 3 săptămâni. Acum bine că a trecut. Norocul meu e că am pe cineva care de nouă ani e lângă mine și mă ajută să schimb pansamentul. Ea m-a salvat de la moarte de multe ori “, spune Eusebiu Popa.
Niciun teren disponibil în Piatra Neamț
Principala lui problemă este că nu mai poate să conducă mașina cu care ducea fetele la antrenament, pentru că are ambreiajul prea tare. Asta, pentru că în Piatra Neamț nu are un teren la dispoziție, așa că mergea o oră și jumătate până la Roznov. Acum, nu mai poate nici asta. Dar tocmai fusese căutat de cineva care avea un băiețel și o fetiță care vor la rugby. Așa că a mers până la școala respectivă, a vorbit și cu învățătoarea și a programat un antrenament în weekend, la Roznov.
„Acum am numai fete sub 14 ani. Au 12-14 ani. Acum sunt 22 de jucătoare, eu le alint «Mâțele negre». Anul trecut a fost un campionat regional de junioare mici, au fost 4 turnee, 14 meciuri, 14 victorii. Acum nu pot să mă înscriu în campionat pentru că sănătatea mea este în pioneze. Trebuie să fiu mai selectiv cu competițiile. Acum vrem să mergem la mare, la Oval Beach.
Sponsorul nostru este Rifil, iar doamna directoare Valerica Leonte e un om deosebit. M-am dus la ea în cârje, acum, când am ieșit din spital, și mi-a aprobat bani pentru echipament. Rifil ne susține cu echipamentul și cu transportul, care ne-ar costa foarte mult. Altă firmă ne asigură pachetele de mâncare pentru deplasări. Ne mai ajută TCE 3 Brazi, TEMAD Bv, Dinamic 92 și Cibibon. Au fost oameni care ne-au înțeles și ne ajută“, a declarat Eusebiu Popa.
Transfer internațional
În 2001, o jucătoare a cerut transferul în Franța. Este vorba despre Elena Roxana Aciocoiței, originară din Slobozia-Roznov, care a plecat de la Piatra Neamț la clubul francez Beauvais de lângă Paris.
Sursa: newsweek.ro
Omul minune – Eusebiu Popa
Profesor EUSEBIU POPA – 25 DE ANI DE RUGBY FEMININ ÎN ROMÂNIA – VIDEO AICI
Eusebiu Popa este genul de om căruia rugby-ul nu doar i-a marcat viața, ci i-a dat rost și sens. El, omul cu 28 de operații la picioare, din cauza unui diabet rebel, este ținut în picioare de sport.
Se deplasează cu dificultate, uneori, la antrenamente, mai stă pe un scăunel sau se sprijină în cârjă, dar nu renunță. Rugby-ul este toată viața lui.
A început, aparent, dintr-o întâmplare. Juca fotbal, ca mai toți băieții de 15-16 ani, ba chiar a fost și portar o vreme, când un vecin l-a întrebat dacă nu vrea să meargă la rugby. Și s-a dus.
La ștrand, unde se adunau mai mulți copii, iar profesorul Vasile Bogza și inginerul Vasile Adascălului îi învățau să joace. La foarte puțin timp, a venit primul meci, cu echipa Grupului Școlar Pașcani. Apoi și-a consolidat poziția – pilier dreapta. A fost momentul când și-a dat seama clar ce vrea să facă în viață. Și era perioada când rugby-ul era un sport de masă: doar pe Platforma Săvinești erau vreo două-trei echipe, iar în Moldova nu exista complex industrial sau grup școlar fără echipă de rugby. Acum, în toată federația, dacă mai sunt 70-80 de echipe, din toată țara.
”Am jucat până în 1986 și, pe urmă, am plecat în armată. Imediat s-a desființat echipa de rugby, pentru că Maria Gheorghe nu-l agrea pe profesorul Bogza, și a apărut baza hipică în loc. Bineînțeles, cât am fost în armată, n-am rezistat să nu mă duc la antrenament și fugeam de la unitate la o întreprindere de transport local, care avea echipă. După ce-am terminat armata, m-am lipit de echipa națională și mă duceam la meciuri prin țară, devenisem un fel de mascotă. Am vrut să fac echipă la Piatra Neamț, dar nu mi-a reușit decât în 1991, când lucram la Mecanica Ceahlău. M-am întâlnit pe stradă cu niște copii de la Școala 12, care mergeau să se antreneze la stadion, pe o bucată de iarbă. Erau de capul lor și m-am dus cu ei, să-i văd ce pot. Le-am spus să mai cheme și alții, iar, la următorul antrenament, pe platou la Gospodine, m-am trezit cu vreo 30. Aveam o minge din plastic și niciun fel de echipament, fiecare venea îmbrăcat cu ce avea mai potrivit. Dar așa a luat ființă Venus, pe 15 noiembrie 1991. Vreo doi ani și jumătate, am funcționat pe lângă Fundația pentru Tineret, iar, după aceea, am devenit de sine stătători”.
Echipa s-a creat în jurul nucleului de copii entuziaști de la Școala 12, cărora li s-au adăugat elevi de la școlile 3 și 4. Mingea a rămas aceeași, însă, după ceva insistențe, federația a dotat echipa din Piatra Neamț cu o minge ”Cotton Oxford”, pe care căpitanul o spăla cu șampon, iar noaptea dormea cu ea sub cap.
”Să vezi 20 de copii cum joacă rugby pe nisip e fantastic!”
În 1992, echipa a avut prima deplasare, la Sibiu, după un efort pentru dotarea cu un minim de echipament: tricouri, șorturi și jambiere. Cu ghetele, a fost mai complicat, dar, chiar și așa, tânăra Venus, cu o vechime de câteva luni, a obținut locul 5 din 8. Au urmat alte deplasări, în condițiile de atunci, inclusiv cu mașini de transport muncitori – o remorcă, uneori cu prelată, în care erau așezate două bănci lungi. Nu conta.
Marea supărare a întregii echipe a fost la prima deplasare, când mingea, spălată cu șampon, a fost furată. Federația, care și-a luat rolul de susținător în serios, a înlocuit-o și a început să sprijine cu adevărat echipa.
”În 1992, am plecat la mare. Să vezi 20 de copii cum joacă rugby pe nisip e fantastic! A fost anul în care am intrat în Campionatul național de juniori. M-am lăsat de serviciu și m-am dedicat, cu totul, clubului. În 1994, am participat pentru prima dată la un turneu internațional, în Italia, la Rovigo. Erau 36 de echipe, din Țara Galilor, Scoția, Anglia, Franța, Africa de Sud și Taiwan. Nu ne-am făcut de râs, am fost pe la mijlocul clasamentului. În 1996, am adunat vreo 12 fete de la Liceul economic și le-am dus la ștrand, la antrenament. În luna mai, am înființat prima echipă de rugby feminin din țară, cu afiliere la federație, cu acte, cu totul în regulă. Am impus același stil de disciplină ca la băieți. În 1997, a fost primul meci oficial la Piatra Neamț și s-a umplut stadionul ITA de oameni curioși să vadă rugby feminin”.
Si anul acesta, 2021, a reușit să ajungă cu echipa la mare.
„Mulțumesc fetelor ( #mâtzelornegrerugby ) … după 10 ani datorită lor am reușit sa înot puțin cei drept, in mare. Nu au mai contat durerile de la picioare ( parca in apa nu au mai fost ) ma bucur enorm ca sunteți cu adevărat #familia mâtzelor negre rugby”
De 20 de ani, nu doar Piatra Neamț, ci România și străinătatea văd rugby feminin. Practic, Eusebiu Popa crește niște fetițe – inclusiv fiica sa cea mică face parte din echipa ”Pisoii negri” -, le antrenează și le învață să-și petreacă timpul liber altfel decât în fața tabletei.
Sursa mesagerulneamt.ro
