CSR

Arhivă CSR

Sport
CLUBUL SPORTIV MASTERKART

Karting-ul este primul pas în cariera unui pilot de curse.

Tot mai multi copii dezvoltă o pasiune pentru automobile. De la mașinile de jucărie până la motocicletele electrice și cele cu motor, viteza și zgomotul le captează imaginația. Pentru ei, preluarea controlului la volanul unui kart este un vis devenit realitate.

Kartingul sportiv este cea mai accesibilă formă de motorsport adresându-se copiilor cu vârste începând de la 5-6 ani, care își pot dezvolta într-un mediu concurențial sigur reflexele, atenția, spiritul de competitivitate, curajul, personalitatea și multe alte calități indispensabile nu doar pentru o carieră în motorsport, dar și în școală și viața profesională.

La cursurile de karting organizate de Clubul Sportiv Masterkart copiii își dezvoltă capacitatea de coordonare a mișcărilor și dobândesc cunoștințe necesare frânării și accelerării, efectuării virajelor și depășirilor.

Încurajarea progresului personal, dezvoltarea spiritului competiţional prin concursuri de karting sunt atuuri pentru promovarea educaţiei tehnico-ştiinţifice şi sportive a tineretului. Prin karting, tinerii fac un prim pas spre automobilismul sportiv, cultivându-şi, în acest fel, pasiunea pentru sporturile cu motor.


Bogdan Constantin Ilie, cunoscut și sub numele de „Bob Junior”, este un talentat pilot de karting din Brașov, România. Născut pe 4 martie 2008, Bogdan și-a început cariera în motorsport la o vârstă fragedă, demonstrând rapid abilități remarcabile pe circuit.


În sezonul competițional 2024, pilotul de karting Bogdan Ilie a continuat să concureze în cadrul Campionatului Național de Karting (CNK) al României, la clasa Senior Rotax.

În prima etapă a CNK 2024, desfășurată la Prejmer, Ilie a obținut locul al patrulea, acumulând 23 de puncte.

În etapa a doua, desfășurată la Târgu Secuiesc, a reușit să urce pe podium, clasându-se pe locul al treilea în ultima manșă finală.

În etapa a treia, rezultatele au fost mai modeste, cu o descalificare în manșa finală.

Aceste rezultate reflectă o performanță solidă și o prezență constantă în topul clasamentelor naționale la categoria sa.


În sezonul competițional 2023, pilotul de karting Bogdan Ilie a debutat la clasa Senior Rotax în cadrul Campionatului Național de Karting (CNK) al României.

Pe parcursul sezonului, Bogdan a demonstrat o performanță constantă, reușind să se claseze pe podium în mai multe etape.

În etapa a patra a CNK 2023, desfășurată la circuitul Skat Kart din Târgu Secuiesc, Bogdan a obținut o clasare pe podium, continuându-și seria de rezultate remarcabile.

Aceste realizări subliniază adaptabilitatea și talentul lui Bogdan în competițiile de nivel înalt, consolidându-și statutul de pilot promițător în kartingul românesc.


Anul 2022 a fost cel de-al treilea an consecutiv când pilotul Masterkart, Bogdan ILIE reușește să intre în Gala Campionilor, după un campionat extrem de competitiv și presărat cu multe întâmplări, mai mult sau mai puțin fericite.

„Sezonul 2022 a început tot cu Cupa României dar de această dată la clasa Junior Rotax unde, în urma unui abandon tehnic în una dintre manșele calificative, am fost nevoiți să luăm startul de pe locul 5, iar în manșa finală pilotul Bogdan ILIE a reușit o revenire spectaculoasă fiind declarat „driver of the day”, reușind locul 2 la foarte mică distanță de locul 1. Apoi în prima etapă a Campionatului Național de Karting (CNK), a reușit Pole Possition în manșa calificativă și locul 1 în manșele finale, fiind cel mai rapid de pe circuit. A doua etapă CNK reușește din nou un loc 2 în manșele finale consolidând astfel punctajul propriu în clasamentul general. După alte două etape în care a fost scos de pe circuit intenționat de către unul dintre adversari iar într-o etapă motorul s-a calat, a încheiat sezonul 2022 la clasa junior și participând la toate cele 6 etape CNK, pe locul 3 la general, Vicecampion al Cupei României și automat iar în Gala Campionilor. Așa că mulțumim încă o dată sponsorilor care ne-au susținut și în sezonul 2022.” a declarat Bogdan ILIE, tatăl pilotului Bogdan ILIE (sau BOB Junior cum îi spun prietenii), care este în același timp și mecanicul și instructorul dar și prietenul acestuia.

Cupe, trofee și competiții câștigate în ultimii 2 ani, de pilotul Bogdan ILIE:

  • 1. Record Circuit 2020 – Mini 60 – Ghimbav Circuit – Locul 1
  • 2. CNK 2020 – Etapa 2 – SkatKart – Târgu Secuiesc – Mini 60 – Locul 2
  • 3. CNK 2020 – Etapa 3 – SpeedPark – Bacău – Mini 60 – Locul 3
  • 4. Cupa României 2020 – AMCKart – București – Mini 60 – Locul 3
  • 5. Gala Campionilor CNK 2020 – Mini 60 – Locul 3
  • 6. Cupa României 2021 – SpeedPark – Bacău – Mini Rotax – Locul 2
  • 7. CNK 2021 – Etapa 4 – SkatKart – Târgu Secuiesc – Junior Rotax – Locul 3
  • 8. CNK 2021 – Etapa 5 – AMCKart – București – Junior Rotax – Locul 3
  • 9. Record Circuit 2021 – „Adult” – Prejmer Raceway – Locul 2
  • 10. Gala Campionilor CNK 2021 – Junior Rotax – Locul 3
  • 11. Cupa României 2022 – AMCKart – București – Rotax Junior – Locul 2
  • 12. CNK 2022 – Etapa 1 – AMCKart – București – Junior Rotax – Locul 1
  • 13. CNK 2022 – Etapa 2 – SkatKart – Târgu Secuiesc – Junior Rotax – Locul 2
  • 14. Gala Campionilor CNK 2022 – Junior Rotax – Locul 3

Felicitări Bogdan ILIE!


Skat Kart Tg. Secuiesc 6-8 August

Pilotul Sânpetrean, Bogdan ILIE reușește încă o clasare pe podium în etapa 4 a Campionatului Național de Karting al României 2021, disputată pe circuitul Skat Kart de la Tg. Secuiesc, 6-8 August, cumulând un total de 127 puncte în Campionat și clasându-se astfel pe locul 3 și la general, deci automat și în Gala Campionilor. Urmează ultima etapă din CNK, la București pe circuitul AMCKart, pe data 10-12 Septembrie 2021, unde lupta la titlu va fi decisivă.

Mult succes Bogdan ILIE (BOB jr.)!


CUPA ROMÂNIEI LA KARTING 2021, FINALA

Dupa Cupa Romaniei la Karting, va prezentam rezultatele obtinute in fotografiile de mai jos.

O lupta frumoasă care ne arată cât de mult muncesc acești copii pentru a face performanță.
Echipa MASTERKART câștigă două treimi din podiumul Cupei României astăzi la Bacău.
După o luptă strânsă și o dominare clară pe tot parcursul weekendului, pilotul Bogdan ILIE „reușește” clasarea pe locul 2, iar coechipiera lui, Riana BACIRCEL își adjudecă locul 3.

shape2

Serviciile TEMAD

Oferim servicii esențiale precum finanțare, marketing, consiliere și training, asigurând stocuri optime și livrare rapidă.

Fii la curent cu
ultimele noutăți și
inovații din universul
TEMAD.

Produse performante pentru o viață mai bună.

Alege din peste 4000 de produse

Caută:

Search: